Venise primăvara pe neanunţate sau pur şi simplu nebăgată în seamă. Am tras draperiile, şi ele greu de mânuit din cauza somnului, iar dimineaţa mă întâmpina prea verde, prea luminoasă pentru ochii mei abia deschişi.
M-am îmbrăcat în grabă. Turnasem, nu ştiu când, o cană de cafea pe care mai apoi am rătăcit-o pe birou şi am plecat. Închizând uşa m-am văzut schimbată pe un drum acelaşi de acum cinci, de acum zece ani. Mă simt stingherită, mă găsesc mică în măreţia naturii.
Au înflorit narcisele în număr mai mare, magnolia măreaţă în mijlocul grădinii tot la fel de îngrijită ca altă dată. Viaţa se scurge pentru mine plină, trecătoare, dar îi rămâne pe veci aliată florilor, copacilor, drumurilor, grădinii. Un câine, şi el al adolescenţei mele, e martor schimbării. Înţelegător, îmi sărută ca un cavaler mâna şi mă urmează tăcut. Am găsit un cusur în cale, dovadă că timpul s-ar putea scurge la fel de vătămător pentru noi toţi, fântâna de altă dată, acum abandonată în ruinele proprii mi-a amintit că totuşi anii au trecut, deşi timpul părea, în mijlocul naturii, să fi stat în loc.
Aceleaşi cărări care altă dată mă purtau spre şcoală, spre liceu, acum mă regăsesc soţie. Înapoi în prezent, un nenea mă recunoaşte şi nu prea:
“-O tu eşti a 12-a aici sus?”
…şi au trecut ani de când nu mai sunt.
I-am răspuns, complimentată, că am terminat liceul şi mi-am văzut în continuare de drum mulţumită că poate natura mi-a oferit şi mie puţintel din seva ei. În timp ce exteriorul s-ar putea să se modifice agale, interiorul ajunsese departe. Subit, mi-am dat seama că viaţa mi-a oferit în scurtul timp multe şi încăpătoare. S-au adunat călătorii, oameni noi, locuri frumoase, drumuri line, dar şi anevoioase, cer senin, dar şi turbulenţe, experienţă, ochii schimbaţi, inelare modificate, vise realizate, planuri abandonate, dobândite, împlinite.
În dimineţi de aprilie mă trezesc tot eu, dar alta. Un birou improvizat stă martor că nu mai sunt a 12-a la liceu, sus. Foile răvăşite, caietul, cana de cafea şi un stilou sau două mă primesc revigorante după cinci ore de somn.
Mă poartă aprilie pe drumuri bătrâne În dimineţi somnoroase, cu gânduri senine. Mă duce la deal, în miros de magnoli, Printre vârste şi vremuri, cu paşii domoli. Îmi eşti mărturie, acasă m-aştepţi, A frumoaselor, de aprilie, împlinite dimineţi.Tags: Aprilie, Dimineţi, gânduri, Iubire, Jurnal, Natură, Primăvară, Proză scurtă, Scrieri, sentimente


Frumos si inspirat ! E minunat sa vezi cum anii trec si cum te schimbi din zi in zi…Important e sa nu lasam gandurile negre sa ne intunece sufletul.
Spor la scris in continuare !
Mulţumesc, Andreea, pentru vizită şi aprecieri. Te mai aştept!