Da, ştiu! Mi-am propus să părăsesc casa virtuală până în clipa în care voi avea timp să permit inspiraţiei a mă învălui pentru a scrie ceva mai demn de apreciat sau a-mi depăşi umilul nivel de “critic plânăcios” al vremurilor indiscutabil “sucite” (G. Garcia Marquez), doar că undeva trebuie să-ţi verşi năduful. În definitiv nu mă interesează dacă pălăvrăgeala mea afectează un muncitor orgolios ori un manager mândru atâta vreme cât acest spaţiu există pe banii noştri, datorită nouă şi nu în ultimul rând există pentru a folosi exclusiv necesităţilor noastre.

Am revenit într-o altă formulă în locurile de altă dată, în ţara de baştină, pe pământul natal şi la scurt timp m-am molipsit cu boala copilăriei mele sau boala alimentelor stricate, a crenwuştilor expiraţi, dar frumos mascaţi, data de expirare păstrându-şi… anonimatul. Am revenit la boutiqul de la stradă unde vânzătoarea te scuipă în nas mândră că te-a furat, iar tu-i mulţumeşti umil pentru amabilitatea de a te servi. Ce ţi-ai spus: “n-are cum! doar e trecut pe bon”, care bon? al de DIVERSE, TOTAL? Revenindu-mi de pe arătură, mărturisesc nervoasă că m-a lovit din plin o toxi infecţie alimentară imediat ce revenisem. Nu sunt surprinsă şi cred că nici tu, cititorule, nu eşti! Pieptul de pui se congelează şi descongelează, se lasă-n cutii la magazie până ce golim congelatorul sau îl repornim după ce noaptea facem economie la curent. În fine, cert e că semenii noştri luptă cu îndârjire să-şi anihileze inamicii, adică pe noi, fraierii lor clienţi, iar noi, cuminţi, îi plătim pentru asta.

Am tras să mor de la o 2 noaptea până la 7 dimineaţa, timp în care mi-a crescut temperatura, am slăbit 2 kilograme şi m-am blocat resemnată în toaletă pentru a evita povara drumului străbătut în viteză la fiecare câteva minute dintre dormitor şi baie. Şi dacă era mai grav ce?(se poate şi mai grav aţi crede neştiind starea în care mă aflam) Nimeni nu ştie nimic, vânzătoarele nu recunosc, şefii nu-s, protecţia consumatorului…ce dracu!? la munte nu există, iar dacă există primeşte o rudă de salam(expirat şi el, ce credeţi?) şi-şi vede împăcată de drum. Poţi tu să-ţi verşi şi sufletul în wc sau năduful în “caietul de plângeri” că tot în van e.

Palidă, cu o figură mai curând fantomatică decât omenească am mers tot la ei pentru nişte portocale fiind singura usă de acces la hrană în sălbăticie. M-au privit suspect în timp ce eu încercam să mă rezum la singurele cuvinte pe care starea mi le permitea să le articulez: portocale, vă rog! şi atât…

Când în sfârşit mi-am revenit şi recâştigat cu oarecare amărăciune kilogramele pierdute în boală şi vitalitatea necesară, cu un efort mare m-am împăcat cu mine, respectiv acceptat condiţia de om prost şi am fost la cumpărături scoţându-ne din listă produsele din carne.

-15 ouă, ‘tu-ţi… 15 ouă.
-7 lei şi 50 de bani.
-Mulţumesc(a se observa prostia)
Data: 12. martie. anul curent.
N-am mâncat ouă!
Data: 14. martie. anul curent

Ce facem astăzi de mâncare? Şniţele. Bun! Caut două ouă să-mi vărs amarul pe ele şi domnul, precaut din fire, îmi arată data de expirare: 12. martie.

Ştiindu-mă destul de slobodă de gură, din fire, la nervi, ba chiar posibil agresivă m-am încuiat în casă după ce am aruncat 7 lei şi 50 de bani la coşul de gunoi, iar în plus am mâncat friptură. Se pare că de azi înainte sunt mereu în prag de infecţie.

Acestea fiind spune, aş dori şi rog natura să-mi permită a mă întoarce la lucruri mai plăcute, la scriituri mai interesante, la posturi inspirate, care să elimine deplângerile atât de trendy ale zilelor, respectiv societăţii noastre.

Tags: Boală, Enervant, Expirat, Magazine, Romania, Toxi infectie alimentara