Da, ştiu! Mi-am propus să părăsesc casa virtuală până în clipa în care voi avea timp să permit inspiraţiei a mă învălui pentru a scrie ceva mai demn de apreciat sau a-mi depăşi umilul nivel de “critic plânăcios” al vremurilor indiscutabil “sucite” (G. Garcia Marquez), doar că undeva trebuie să-ţi verşi năduful. În definitiv nu mă interesează dacă pălăvrăgeala mea afectează un muncitor orgolios ori un manager mândru atâta vreme cât acest spaţiu există pe banii noştri, datorită nouă şi nu în ultimul rând există pentru a folosi exclusiv necesităţilor noastre.
Archive for the "Nervi şi alte mărunţişuri" Category
De fiecare dată când merg la cumpărături trec pe lângă Mc. şi am avut ocazia în nenumărate rânduri să observ că părinţii îşi îndoapă copiii cu toate porcăriile posibile, copii care ulterior ajung să aibe mari probleme cu greutatea, apoi trec prin chinurile unor diete drastice fără a avea vreo vină. Un copil de 4 anişori nu ştie că Cheeseburgerul e NU, mare şi pireuţul bunicii cu o bucăţică de cărniţă e DA pentru sănătate. Părinţii ştiu sau ar trebui să ştie că cel mic are nevoie de o alimentaţie sănătoasă, nicidecum nu-i sunt o alegere bună mizeriile vândute-n fast fooduri.
Declar război deschis tuturor mini-marketurilor din apropierea casei, declar război tuturor hoţilor îmbogăţiţi peste noapte!
În urmă cu ceva timp am fost să cumpăr o amărâtă de punguţă cu susan. Cu ochii mei văd preţul, 20 de cenţi. Merg să plătesc, soţia proprietarului se face că nu ştie preţul, ca de obicei, şi urlă la domn: “cât îi punga de susan?”, răspunsul face ca tot sângele să-mi urce-n cap, încălzindu-mă instant: “80 cenţi”. Şi crezând în preţul marcat acolo, 20, iau şi 3 punguţe. Cât plătesc? 2 e 40 cenţi. Cât mă fură? 1 euro 80!!! O singură dată, dintr-o bucată. Cu tot calmul de care am fost în stare, am plătit şi ieşind pe uşă am ridicat sabia: Război, tâlharilor!
Dragi cititori,
Sunt supărată. Am vrut să instalez o nouă versiune a Wordpress-ului şi ne având idee despre Back’upui etc. Ultimele postări le-am pierdut. Am doar câteva fişiere .pdf din care voi încerca să aduc ceva posturi şi comentarii salvate.
La concluzia aceasta am ajuns în urmă cu ceva timp şi pe zi ce trece îmi este tot mai mult întărită convingerea: medicamentele nu sunt pentru toate buzunarele! În ziua de astăzi trebuie să scuipi în sân ca nu cumva să te îmbolnăveşti, căci vei ieşi din impas nu cu portofelul gol, ci cu portofelul gol plus datorii la vecinu’ ori minus în domnul cont(norocos fiind de-l ai).
(sau om căzut în cap, găsit în locul nepotrivit)
Ai avut şi tu ocazia, cititorule, să te loveşti de incompetenţă la viaţa ta, sunt sigură! şi asta deoarece o găseşti la tot pasul:
-la catedră când întrebi profesoara: “Doamna, da’ ce-nseamnă titlu’ dă pă coperta cărţii de engleză?” şi te loveşti de “ăă, îî”, să vezi şi să nu crezi că e dascăl de engleză. Schimbă rapid subiectul, că pizda măsii, poţi să cauţi şi-n dicţionar! Ea îi acolo să-ţi dicteze din carte, tu să notezi ca boul, iar la ora următoare să-i reciţi în timp ce ea te urmăreşte în manual şi te taxează de nu-i mot à mot.
Uneori, când îmi aduc aminte de ceea ce mi-au auzit urechile îmi vin în minte două lucruri: ori persoana ce intervieva era retardată, ori avea glume în pogram.
Spicuiri de la interviuri pentru servici date de băiatul meu:
Mergeam zilele trecute către magazin când văd un jeep că vrea să iasă de la o firma pe trotuar. Cunoscându-mi drepturile de pieton şi încăpătânata suficient fiind pun piciorul sa trec prima. El credea că având jeep trebuia nu numai să îi ofer prioritate, ba chiar să-i fi făcut o reverenţă conului. Vezi să nu! Pun piciorul şi-l privesc scârbos, e drept, cu nervi în timp ce mă grăbeam(o doză de omenie păstrez oricând în mine). Pe la jumătate începe să urle descreieratul, nebunul că vezi doamne de ce am trecut sau de ce ca pieton circul pe trotuar şi nu zbor, mai convenabil. Simţeam că o să-i sar pe parbriz să-i dau vreo două palme, dar neavând timp nici să clipesc sesizez că lasă frâna şi ajunge la un deget depărtare de mine. Voia să ma ucidă pe trotuar, intenţionat. Exagerez, dar mult nu avea.
Nu ştiu cum naiba reuşesc, însă numai către subiecte controversate îmi zboară gândurile. Oare în ziua de astăzi preoţilor le mai putem spune astfel? ar fi mai indicat să-i numim oameni de afaceri. Ce-nvârt? ce fac? numai ei ştiu, dar noi nu putem să nu ne întrebăm de unde au Jeep-uri, numai maşini elegante, telefoane mobile şi nu în ultimul rând yachturi. Păi să mă scuzaţi, dar singura explicaţie pentru aceste “bărcuţe” de lux este că mesajul creştinilor trebuie transmis nu numai de pe uscat, dar şi de pe mare. De aceea mai nou preoţimea se plimbă cu yachtul.
Primim zilnic o tona de e-mailul de la te miri cine. Desigur nu deschidem nici unul decat daca e trimis de cineva cunoscut. Azi insa, verificand mailul, am dat de un mesaj cu titlul urmator: “Cutarescu please help me”. Ma gandeam ca este ceva important si tonul din titlu m-a facut sa il citesc. Era intr-adevar vorba de cineva care aparent avea nevoie de ajutor. Se plangea acest domnisor de faptul ca este extrem de bolnav, ca sufera de nu stiu ce cancer in ultima faza si doreste ca neaparat sa il ajutam. Vazand ca este vorba de asa ceva am continuat, evident. Povestea cum si-a pierdut toti apropiatii intr-un accident fatal, etc. Cutremurator. Te socheaza pentru ca te pui in pielea lui, poate ai pierdut si tu pe cineva, poate ai cunoscut si tu pe cineva care sufera de aceasta boala cumplita. Citesc in continuare intristata si incep sa ma enervez teribil. Aici intervine minciuna. Acest domisor este in posesia unor 5 milioane de dolari si n-are cui sa lase acesti bani. Te roaga foarte politicos si cu patos ca sa il ajuti. Trebuie sa gaseasca centre de orfani, batrani etc. pentru care sa doneze banii. Daca esti dragut poate vei primi si un bacşiş. In final o adresa de web pe care trebuie sa o vizitezi, care nu are nimic de-a face cu cele scrise de el, ci apartin unui domeniu complet diferit.
Comentarii: