Da, sunt nervoasă din nou şi din două motive:
1 şi cel mai serios, trebuie să-mi las “Memoriile” lui Pablo Neruda pentru a scrie un post total neinteresant.
2 din cauza celor petrecute vineri la emisiunea “Dansez pentru tine”.
Aşa cum toată lumea se aşteaptă m-am întors la magazinul din vale, fiind singurul situat în apropierea casei care are ce ne trebuie, mâncăruri de bază în frigider şi cămară. Am cumpărat ce era urgent şi văzând un parizer care, cel puţin în ochii mei de Toanta Nepriceputeanu, arăta proaspăt. E ruda aceea mare, fără cap şi făr’ de coadă din piept de pui. Îi spun fandositei domnişoare să mă servească din el cu zece felii. Da, 10 pentru că în astea zece îţi pun un kilogram la cât de groase le taie. Dar vreau să redau exact tâmpita mea amabilitate ca să vedeţi şi de ce nu m-a servit cum se cuvine. Read the rest of this entry »
Venise primăvara pe neanunţate sau pur şi simplu nebăgată în seamă. Am tras draperiile, şi ele greu de mânuit din cauza somnului, iar dimineaţa mă întâmpina prea verde, prea luminoasă pentru ochii mei abia deschişi.
S-au scurs şase ani, iar pe alocuri s-a instalat uitarea, vrută sau nevrută, cert necesară şi sănătoasă. Ca ieri mă aflam pe ultimul drum ce avea să mă ducă, nepăsător în faţa groazei mele, spre locurile în care altădată îmi petreceam însorite vacanţe de vară alături de cea pe care o numeam şi se auto-identifica prin “mamă de vacanţă”. Foarte posibil e că acest drum îmi devenise până în prezent una din cele mai regretate decizii din viaţa mea. Privind lucidă înapoi , cu şocul depăşit, m-aş fi rezumat la rămas-bunul căruia îi primisem un răspuns mai mult decât senin. Revenind, mă aflam în locurile ce aveau să-mi sădească răni adânci în suflt la vederea lor. Imagine atât de schimbată, de pustie şi lipsită de viaţă. Erau drumurile pe care altădată le colindam împreună, drumuri ce-i păstrau amprenta, parfumul şi veselia în orice colţişor luminos, iar atunci, în tragicul moment, îmi deveniseră cuţit învârtit în rana sângerândă.
Probabil că una dintre cele mai traumatizante momente din viaţa mea a fost pierderea irevocabilă, fără drept la replică a unei persoane apropiate mie ce mi-a fost mătuşă, dar mai presus de asta o a doua mamă, o mână protectoare, un model demn de urmat, un caracter de apreciat.
Da, ştiu! Mi-am propus să părăsesc casa virtuală până în clipa în care voi avea timp să permit inspiraţiei a mă învălui pentru a scrie ceva mai demn de apreciat sau a-mi depăşi umilul nivel de “critic plânăcios” al vremurilor indiscutabil “sucite” (G. Garcia Marquez), doar că undeva trebuie să-ţi verşi năduful. În definitiv nu mă interesează dacă pălăvrăgeala mea afectează un muncitor orgolios ori un manager mândru atâta vreme cât acest spaţiu există pe banii noştri, datorită nouă şi nu în ultimul rând există pentru a folosi exclusiv necesităţilor noastre.
Se înnoptase de-a binelea când te-ai înapoiat în cameră. O umbră de siguranţă mi-a năpădit sufletul. Era acel sentiment ce mă cuprinde numai în prezenţa ta, iar eu mă las copleşită, îi cad pradă cu zâmbetul pe buze. Nu-ţi spun nimic, mă prefec la fel ca în atâtea alte seri pierdute-n timp că dorm. Îţi simt privirea caldă asupra pleoapelor mele inundate de liniştea, ai crede tu a somnului, dar te înşeli căci e o altfel de linişte, e a prezenţei tale. Mă strigi în şoaptă să te asiguri că dorm, dar nu-ţi răspund. Îmi place să-ţi ghicesc mişcările din absenţa mea. Ai tras uşor perdeaua, ai sting lumina şi mi te-ai alăturat. Îmi zboară gândul instant la dimineţile de vară când lumina abia răzbătea din spatele dealurilor copilăriei mele, iar iarba se cutremura toată, din rădăcină şi până la vârf atunci când roua se aşeza grijulie asupra ei. N-aş fi putut găsi o asociere mai potrivită, care să redea exact sentimentele ce-mi acaparează sufletul în nopţile mele prea luminoase pentru somn. Pe câtă gingăşie şi afecţiune pui în braţele tale atunci când mă cuprinzi pe atât de violent simt ghearele ce mă dezbracă de negrul vremurilor, de amarul gust al imposibilului, de sumbra veşnică ameninţare a morţii, de mine şi de tot. Vânatul clipei şi lumea pierdută între două braţe, iar tu nu bănui gândurile ucise ce-ţi cad la picioare, nu bănui întunericul străpuns din spatele chipului aparent scăldat în somn.
Dis-de-dimineaţă am pregătit tortul pentru 14 februarie, nu neapărat pentru că e Valentine`s day, dar mai mult pentru că orice zi e un prilej pentru a-ţi sărbători iubirea.
Soţului meu îi spun cu această ocazie că îl iubesc indiferent de zi, că-i iarnă sau vară, că-i Valentin sau simplu luni, indiferent de locaţie… necondiţionat în fond, cu întreg sufletul.
Citate, Note pe marginea romanului I
“Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Şi totuşi, ciume şi războaie găsesc pe oameni întotdeauna la fel de nepregătiţi.”
Comentarii: